Trei adolescenți au spart magazinul de obiecte bisericești al Mitropoliei Olteniei din Craiova

Trei adolescenți au spart magazinul de obiecte bisericești al Mitropoliei Olteniei din Craiova
Publicat: 16/01/2020, 20:18

Polițiști din cadrul Secției 3 Craiova au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, de dispeceratul unei firme de pază din Craiova, cu privire la faptul că la un magazin de obiecte bisericești din Craiova s-a declanșat alarma.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că ușa de acces în magazin este forțată și deschisă. Autorii spargerii au fost opriți și identificați de polițiști, stabilindu-se că este vorba de o fată și doi băieți cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, din Craiova.

De asemenea, polițiștii au găsit asupra celor trei suma de 500 de lei, bani care ar fi fost furați din magazin.

„Suma a fost restituită persoanei vătămate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit unor surse locale, în magazinul Mitropoliei Olteniei, de unde adolescenții au furat 500 de lei, se mai aflau peste 10 mii de lei, bani pe care minorii nu i-au găsit. Aceleași surse au precizat, pentru Mediafax, că cei trei adolescenți au mai spart și alte magazine, de unde au furat diverse lucruri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
DNA l-a acuzat pe Coldea de spălarea banilor. Detalii incendiare
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×